Tort cu pandispan si jeleu de gutui

6 ani de blog astazi !!

La mulţi ani, Blog-ul lui Cătă!

O aventura frumoasa care a-nceput pe 1 februarie 2015, un bilan pozitiv cu  1 370 de retete. 
Sunt mandra de blogul meu in romaneste fratele mai mic al celui francez care este mult mai urmarit.
Multumesc tuturour celor care m-au sustinut si acompaniat in aceasta perioada.
Cu aceasta ocazie v-am pregatit o prajitura adevarata, rar in acest moment pe blogul meu caci sunt la o alimentatie low carb.
Am folosit o peltea de gutui de casa primita. 
Ingrediente: 8 portii

Pentru blatul génoise:
4 oua
1 varf de sare
6 linguri de zahar (sau indulcitor erithritol)
5 linguri de ulei
6  linguri de faina
1  lingura de praf de copt

Crema:
250 ml smantana
125 gr de mascarpone
2  linguri indulcitor erithritol sau zahar
100 gr de jeleu/peltea de gutui de casa

decor: zmeura, jeleu de gutui

Mod de preparare:
Incalziti cuptorul la 180°C.

Preparati blatul:
Separati albusurile de galbenusuri.
Mixati albusurile cu praful de sare, apoi adaugati 3 linguri de 'zahar'. Mixati-le bine pana se vor tine ca o bezea.
Amestecati galbenusurile cu restul de 'zahar'.
Se adauga treptat uleiul, amestecand in continuare.
Incorporam apoi faina amestecata cu praful de copt.
Adaugati albusurile batute amestecand usor de sus in jos.
Intindeti aluatul pe o hartie de copt și dati la cuptor timp de 10 - 15 minute.
Puteti verifica cu o scobitoare.
Cand  biscuitul este copt se intoarce pe o hartie de copt noua, se indeparteza hartia pe care a copt si se lasa sa se raceasca.

Pregatiti garnitura:
Mixam smantana intai usor, apoi la viteza mai mare cat sa se intareasca un pic.
Adaugam mascarponele si treptat 'zaharul' si mixam in continuare pana obtinem o frisca care se tine bine.
Puneti pelteaua si amestecati.

Am folosit o forma de copt cu fundul si peretii detasabili -22 cm.
Taiati cu ajutorul formei 2 rotunduri de blat de marimea ei.
 
Puneti forma pe o farfurie si-ncepeti sa montati prajitura. Puteti insiropa blatul daca vi se pare sec.
Puneti un blat la fund , un strat de crema (o treime) deasupra. La mijloc am pus resturile de blat, am acoperit cu crema, am pus al 2-lea blat rotund si am terminat cu un strat de crema.
Acoperiti cu film si dati la rece 4-5 ore sau o noapte.

Cu resturile de blat am facut si o prajitura mica.

A 2a zi scoateti din forma, decorati dupa gust si serviti.
Am decorat cu pelteaua (am incalzit-o 10 secunde la microunde cu o lingura de apa) si cu zmeura .


imprimati print

recette en français ici