Am inima frântă.
Frântă-n milioane de bucăți.
Unde-i țara mea?
Ce se întâmplă cu ea?
Românii sunt disperați.
Unii fură și ceilalți înjură.
Nimic nu merge cum ar trebui.
România e golită de tineri și plină de bătrâni uitați de timpuri și de cei cărora le-au dat viață.
Nu mă uit la televizor de ani de zile.
Din nefericire nu înțeleg nimic despre politică.
Nu știu care partide comandă-n țara mea. Nu știu dacă ei vor să facă ceva pentru români ori doar pentru ei.
Din ceea ce citesc, se pare că cei de la putere sunt interesați exclusiv de averile proprii.
Dar ce știu eu?
Că românii emigranți plătesc deja taxe în țările în care lucrează iar statul române le cere o altă taxă pe aceeași bani?
Mi se pare un ultragiu la demnitatea umană.
Dar câte altele nu fac cei de la putere care să lăfăiesc în luxuri ce oamenii de rând nu-și pot imagina?
De ce cei de rând au numai datorii iar cei de la putere atâtea drepturi?
De ce un om politic condamnat la pușcărie este încă la putere?
De ce o româncă care pare să nu știe pe ce lume trăiește face legi și împrăștie ordine cu atâta dezgust față de poporul român?
Ne-au luat pe toți de proști.
Cine, cine are puterea asta asupra noastră?
Cine-i aduce pe acești indivizi la conducerea unei țări? Oricărei țări!
Am urmărit Meetingul Diasporei.
Nu știam ce să sper și la ce să mă aștept.
N-am niciun drept să sper și să aștept nimic pentru că nu am contribuit în niciun fel.
Mi-e rușine și-mi sângerează inima.
Vreau totuși, dacă-mi este permis, cu umilință să le mulțumesc din toată inima mea celor care au participat la această întrunire.
Mulțumesc, române care-ți iubești țara și seamănul!
O zi după aceste meetinguri, mass-media decide ce să relateze țării și lumii întregi.
Mass-media are puterea și datoria să spună adevărul, dar mulți oameni nu se simt confortabili cu adevărul.
Nu.
Și-atunci mass-media (televiziuni, radio, ziare, reviste, bloguri, websiteuri, etc.) împrăștie știrile care sunt cele mai citite de oameni.
Că doar pentru asta lucrează ei, nu?
Oameni.
Mi-am pierdut încrederea în politicienii români și mass-media de mult.
Sunt la stadiul în care nu văd nicio o soluție care poate reda României demnitatea călcată în picioare de cei ce ajung la putere.
De ce s-au bătut unii?
De ce s-a aruncat cu pietre?
Soldații, polițiștii sunt frații noștri și respectă ordinele. De ce au lovit pe cei nevinovați?
Sper ca nimeni să nu rămână mutilat.
Și nici rănile și cicatricile morale nimeni nu ni le poate vindeca.
Nu știu ce se putea face.
Nu știu dacă România va fi vreodată o țară în care oamenii de rând contează ceva pentru cei cu putere de decizie.
Care minte și care zice adevărul?
Cum să faci diferența când toți pari convingători?
Pe asta mizează cei care se bat pentru putere: confuzie.
Și-atunci insistă cu minciunile declasând pe cei care ar vrea cu-adevărat să facă ceva pentru țară.
Îi presează, îi atacă, îi insultă și îi înjunghie pe la spate.
Și oamenii buni renunță că nu te poți bate cu tirani care au bani și cunoștințe.
N-ai nicio o șansă să câștigi.
Te tragi pe brânci la o parte după ce te-au călcat în picioare și ți-au distrus reputația din cauza că acum 10 ani ai băut un pahar de vin mai mult decât trebuia.
Cel care vrea puterea cel mai mult, urlă cel mai tare.
Și cine face vâlvă, nu știu cum, reușește să ajungă sus.
Așa e de când lumea.
Ce simte marea majoritate dintre români?
Cred că exact ce simt și eu: deznădejde, rușine, durere absolută.
Are cineva putere să facă ceva în țara mea iubită?
Împărțim video-uri despre România colorată atât de frumos...
Dar oare chiar așa de bine arată țara noastră?
Ori cineva editează video-urile și fotografiile să pară mai atrăgătoare?
Și ce facem când cei ce vin să ne viziteze rămân dezamăgiți dându-și seama de șiretlic?
Ce facem când urlă: „Ne-ați mințit! Asta nu-i ce-ați promovat! România nu-i în culorile curcubeului! România e gri!”
Iar cei ce împart video-urile în culori briliante câștigă bani...
Patrioți sunt, da, patrioți ai înșelăciunii. Iar noi nu reușim să vedem că ochii ne sunt încețoșați de lacrimi.
Ne mândrim și ne este de rușine de ce fac alții.
Responsabilitatea faptelor proprii cui o lăsăm?
Ceaușescu nu-i soluția. Nu. Nu putem să trăim în trecut.
Ceaușescu ne-a ținut sub papuc în alte moduri.
Oare de ce-am uitat?
Și plâng fără oprire. Totul s-a schimbat și a rămas la fel.
De ce s-a bătut Ștefan cel Mare cu turcii?
De ce a murit Ioan Cuza?
De ce Vlad Țepeș a înfipt ciocoii în sulițe?
Toate s-au schimbat și nu în bine. Dar azi e un altfel de rău.
Un rău modern iar noi n-avem putere să-l reparăm.
Nu respectăm legi, reguli... Nu. Nici politicienii, nici noi oamenii de rând nu o facem.
Nu e doar vina lor.
Toți avem o parte din vină.
Urlăm la ceilalți... la toți... și la oricine. Dar la noi... la noi cine urlă?
Ce o să fie de România?
Avem nevoie de un miracol.
Și... eu cred în miracole.
Săptămâna viitoare, carte mea de memorii - 14 Nuanțe de Roșu - va putea fi găsită peste tot în mediul online în ambele formate: electronic și de hârtie.
Te rog, te rog mult s-o citești.
Sprijină-mă te rog.
Nu sunt politician, dar pot vorbi în numele țării mele pe o altă baricadă.
Acesta-i visul meu.
„Noi suntem români,
Noi Suntem Români!”
Dacă ai apreciat, orice Îmi place, Distribuie, Comentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată.
România, mă auzi?
Te voi iubi mereu căci tu ești țara mea!
Tu și nu alta.
Frântă-n milioane de bucăți.
Unde-i țara mea?
Ce se întâmplă cu ea?
Românii sunt disperați.
Unii fură și ceilalți înjură.
Nimic nu merge cum ar trebui.
România e golită de tineri și plină de bătrâni uitați de timpuri și de cei cărora le-au dat viață.
Nu mă uit la televizor de ani de zile.
Din nefericire nu înțeleg nimic despre politică.
Nu știu care partide comandă-n țara mea. Nu știu dacă ei vor să facă ceva pentru români ori doar pentru ei.
Din ceea ce citesc, se pare că cei de la putere sunt interesați exclusiv de averile proprii.
Dar ce știu eu?
Că românii emigranți plătesc deja taxe în țările în care lucrează iar statul române le cere o altă taxă pe aceeași bani?
Mi se pare un ultragiu la demnitatea umană.
Dar câte altele nu fac cei de la putere care să lăfăiesc în luxuri ce oamenii de rând nu-și pot imagina?
De ce cei de rând au numai datorii iar cei de la putere atâtea drepturi?
De ce un om politic condamnat la pușcărie este încă la putere?
De ce o româncă care pare să nu știe pe ce lume trăiește face legi și împrăștie ordine cu atâta dezgust față de poporul român?
Ne-au luat pe toți de proști.
Cine, cine are puterea asta asupra noastră?
Cine-i aduce pe acești indivizi la conducerea unei țări? Oricărei țări!
Am urmărit Meetingul Diasporei.
Nu știam ce să sper și la ce să mă aștept.
N-am niciun drept să sper și să aștept nimic pentru că nu am contribuit în niciun fel.
Mi-e rușine și-mi sângerează inima.
Vreau totuși, dacă-mi este permis, cu umilință să le mulțumesc din toată inima mea celor care au participat la această întrunire.
Mulțumesc, române care-ți iubești țara și seamănul!
O zi după aceste meetinguri, mass-media decide ce să relateze țării și lumii întregi.
Mass-media are puterea și datoria să spună adevărul, dar mulți oameni nu se simt confortabili cu adevărul.
Nu.
Și-atunci mass-media (televiziuni, radio, ziare, reviste, bloguri, websiteuri, etc.) împrăștie știrile care sunt cele mai citite de oameni.
Că doar pentru asta lucrează ei, nu?
Oameni.
Mi-am pierdut încrederea în politicienii români și mass-media de mult.
Sunt la stadiul în care nu văd nicio o soluție care poate reda României demnitatea călcată în picioare de cei ce ajung la putere.
Aș vrea ca românii să poată trăi în țara lor, alături de familii.Dar e un discurs atât de lung...
De ce s-au bătut unii?
De ce s-a aruncat cu pietre?
Soldații, polițiștii sunt frații noștri și respectă ordinele. De ce au lovit pe cei nevinovați?
Sper ca nimeni să nu rămână mutilat.
Și nici rănile și cicatricile morale nimeni nu ni le poate vindeca.
Nu știu ce se putea face.
Nu știu dacă România va fi vreodată o țară în care oamenii de rând contează ceva pentru cei cu putere de decizie.
Care minte și care zice adevărul?
Cum să faci diferența când toți pari convingători?
Pe asta mizează cei care se bat pentru putere: confuzie.
Și-atunci insistă cu minciunile declasând pe cei care ar vrea cu-adevărat să facă ceva pentru țară.
Îi presează, îi atacă, îi insultă și îi înjunghie pe la spate.
Și oamenii buni renunță că nu te poți bate cu tirani care au bani și cunoștințe.
N-ai nicio o șansă să câștigi.
Te tragi pe brânci la o parte după ce te-au călcat în picioare și ți-au distrus reputația din cauza că acum 10 ani ai băut un pahar de vin mai mult decât trebuia.
Cel care vrea puterea cel mai mult, urlă cel mai tare.
Și cine face vâlvă, nu știu cum, reușește să ajungă sus.
Așa e de când lumea.
Ce simte marea majoritate dintre români?
Cred că exact ce simt și eu: deznădejde, rușine, durere absolută.
Are cineva putere să facă ceva în țara mea iubită?
 |
| Fotografie de pe Pixabay |
Împărțim video-uri despre România colorată atât de frumos...
Dar oare chiar așa de bine arată țara noastră?
Ori cineva editează video-urile și fotografiile să pară mai atrăgătoare?
Și ce facem când cei ce vin să ne viziteze rămân dezamăgiți dându-și seama de șiretlic?
Ce facem când urlă: „Ne-ați mințit! Asta nu-i ce-ați promovat! România nu-i în culorile curcubeului! România e gri!”
Iar cei ce împart video-urile în culori briliante câștigă bani...
Patrioți sunt, da, patrioți ai înșelăciunii. Iar noi nu reușim să vedem că ochii ne sunt încețoșați de lacrimi.
Vedem ceea ce vrem să vedem.
Ne mândrim și ne este de rușine de ce fac alții.
Responsabilitatea faptelor proprii cui o lăsăm?
„Doamne... către tine strigăm... noi, surghiuniți fii ai lui Decebal!”
Ceaușescu nu-i soluția. Nu. Nu putem să trăim în trecut.
Ceaușescu ne-a ținut sub papuc în alte moduri.
Oare de ce-am uitat?
Astăzi termin cartea 14 Nuanțe de Roșu - Amintiri din Copilăria Comunistă - Epoca de Aur.
Și plâng fără oprire. Totul s-a schimbat și a rămas la fel.
Din rău am ajuns... tot la rău. Toate-s noi și vechi sunt toate...
Lupii poartă veșminte de oi.
Fragment din Glosă de Mihai Eminescu.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate; ...
De ce s-a bătut Ștefan cel Mare cu turcii?
De ce a murit Ioan Cuza?
De ce Vlad Țepeș a înfipt ciocoii în sulițe?
Toate s-au schimbat și nu în bine. Dar azi e un altfel de rău.
Un rău modern iar noi n-avem putere să-l reparăm.
Nu respectăm legi, reguli... Nu. Nici politicienii, nici noi oamenii de rând nu o facem.
Nu e doar vina lor.
Toți avem o parte din vină.
Urlăm la ceilalți... la toți... și la oricine. Dar la noi... la noi cine urlă?
„Îndreaptă-te Române!”
Ce o să fie de România?
Avem nevoie de un miracol.
Și... eu cred în miracole.
Săptămâna viitoare, carte mea de memorii - 14 Nuanțe de Roșu - va putea fi găsită peste tot în mediul online în ambele formate: electronic și de hârtie.
Te rog, te rog mult s-o citești.
Sprijină-mă te rog.
Nu sunt politician, dar pot vorbi în numele țării mele pe o altă baricadă.
Acesta-i visul meu.
„Noi suntem români,
Noi Suntem Români!”
***
Dacă ai apreciat, orice Îmi place, Distribuie, Comentează, Urmărește sau altă inițiativă pozitivă pe bloguri, platforme de socializare, Goodreads, Amazon, Google Books, și oriunde mai crezi tu, este profund apreciată.
***
România, mă auzi?
Te voi iubi mereu căci tu ești țara mea!
Tu și nu alta.
